Ion Iliescu a plecat dintre noi pe 5 august 2025, la 95 de ani. A murit liniștit, într-un pat de spital, după luni de tratamente, fără să fi răspuns vreodată în fața justiției pentru sângele vărsat în decembrie '89 și în iunie '90. Un final blând pentru un om cu un trecut tăios. Poate că Dumnezeu iartă. Dar istoria nu....
Daniela Gumann
Mi s-a întâmplat de curând ceva ce, recunosc, m-a lăsat cu un gust amar și cu un gând apăsat pe tâmpla minții: cineva cunoscut mi-a reproșat că nu-i dau like-uri pe Facebook. Nici măcar un emoji, un semn că "văd", că "sunt acolo", că "îmi pasă". Și-am rămas... blocată. Ca într-un vis în care vrei să vorbești, dar...
Trăim vremuri ciudate. Și nu e doar o frază aruncată în vânt, ci o constatare amară, elegantă și trist de adevărată. Într-o lume în care avem libertatea să mergem unde vrem, să spunem ce ne trece prin cap, să bem lapte de migdale și să ne punem botox în frunte, se pare că ne e dor de... salamul cu soia...
Am stat o vreme în cumpănă dacă să scriu sau nu despre ultima mea aventură medicală. Nu din lipsă de condei sau povești, ci pentru că, nu demult, am așternut rânduri elogioase despre un medic care m-a operat impecabil – cu știință, empatie și o rigoare demnă de o catedră universitară. Și m-am întrebat: cât adevăr poate încăpea într-o poveste...
Gropari de cariere și amnezici de serviciu
Am învățat, cu timpul, să fac pași înapoi. Nu din teamă, nu din slăbiciune, ci dintr-un soi de igienă interioară. Pentru că, oricât de obișnuit ar fi să înghiți cuvintele nespuse și să-ți pui zâmbetul politicos peste orice situație stânjenitoare, uneori știi că ceea ce pare strălucitor la distanță, de aproape miroase a impostură.
Despre puterea tăcerii care nu cere aplauze
03.07.2025
Sunt momente când tăcerea mea e înțeleasă greșit.
Confesiuni din insomniile literare
22.06.2025
În liniștea aceea adâncă, când orașul tace și ceasul pare că respiră în locul lumii, eu îmi găsesc adevăratul timp — pentru scris, pentru citit, pentru a fi eu. Îmi place să cred că atunci, când toți dorm, literele îmi aparțin mai intens. Nu mai există grabă, nici cerințe, nici telefon care sună. Doar eu și povestea. Fie că e...
Nu sunt medic, dar mi-aș dori să existe mai mulți oameni care gândesc ca ei. Oameni care au făcut ani de zile de școală, care cară în spate sute de ore de gardă și decizii grele. Care, da, uneori greșesc, dar de cele mai multe ori salvează. Iar în ultima vreme, parcă am început să vânăm medicii așa cum, altădată,...
14 mai – Umbrele care nu ne lasă să uităm
14.05.2025