După dispariția neașteptată a domnului președinte Doru Dinu Glăvan, breasla jurnalistică a simțit că pierde un stâlp de rezistență, un om care a condus Uniunea cu pasiune și cu încrederea că jurnalismul este nu doar o profesie, ci o datorie morală. În acel gol de nesiguranță, a venit firesc domnul Sorin Stanciu, care a preluat frâiele Uniunii din...
În România de azi, parcă totul se joacă pe dos. Suntem martorii unei realități în care hoțul strigă "hoțul" cu un tupeu greu de imaginat, iar cei care ar trebui să facă ordine în scenă privesc de pe margine, cu mâinile în buzunar. Așa arată spectacolul nostru absurd cotidian, cu aplauze reci și decoruri prăbușite, unde personajele par să-și fi...
Când normalul devine ridicol, iar firescul – o vină.
Oglinda perfectă a lumii de azi.
Ion Iliescu a plecat dintre noi pe 5 august 2025, la 95 de ani. A murit liniștit, într-un pat de spital, după luni de tratamente, fără să fi răspuns vreodată în fața justiției pentru sângele vărsat în decembrie '89 și în iunie '90. Un final blând pentru un om cu un trecut tăios. Poate că Dumnezeu iartă. Dar istoria nu....
Mi s-a întâmplat de curând ceva ce, recunosc, m-a lăsat cu un gust amar și cu un gând apăsat pe tâmpla minții: cineva cunoscut mi-a reproșat că nu-i dau like-uri pe Facebook. Nici măcar un emoji, un semn că "văd", că "sunt acolo", că "îmi pasă". Și-am rămas... blocată. Ca într-un vis în care vrei să vorbești, dar...
Trăim vremuri ciudate. Și nu e doar o frază aruncată în vânt, ci o constatare amară, elegantă și trist de adevărată. Într-o lume în care avem libertatea să mergem unde vrem, să spunem ce ne trece prin cap, să bem lapte de migdale și să ne punem botox în frunte, se pare că ne e dor de... salamul cu soia...
Am stat o vreme în cumpănă dacă să scriu sau nu despre ultima mea aventură medicală. Nu din lipsă de condei sau povești, ci pentru că, nu demult, am așternut rânduri elogioase despre un medic care m-a operat impecabil – cu știință, empatie și o rigoare demnă de o catedră universitară. Și m-am întrebat: cât adevăr poate încăpea într-o poveste...
Gropari de cariere și amnezici de serviciu
Am învățat, cu timpul, să fac pași înapoi. Nu din teamă, nu din slăbiciune, ci dintr-un soi de igienă interioară. Pentru că, oricât de obișnuit ar fi să înghiți cuvintele nespuse și să-ți pui zâmbetul politicos peste orice situație stânjenitoare, uneori știi că ceea ce pare strălucitor la distanță, de aproape miroase a impostură.
Sunt momente când tăcerea mea e înțeleasă greșit.
