Cuvântul și bucătura – două feluri de a rosti identitatea

Florica R. Cândea e genul de autoare care nu scrie doar cărți — ea scrie respirația unui loc. Născută în satul Macea, și-a croit destinul între catedră, condei și rădăcini, adunând în jurul cuvintelor o lume care refuză să fie uitată. Cele nouă volume dedicate satului natal — Balada măcenilor care s-or pierdut de șireglă (2005), Carte, vouă, fiilor satului (2006), Macea, alean și dor (2007), Rapsozi și rapsodii măcene (2009), Mărturii măcene (2011), Macea, vatră, chipuri, rânduieli (2013), Macea, înscrisuri monografice (2018) și Cuvântul, ca bagaj local (2023, 2024), Bucătura, ca bagaj local (2025), — nu sunt doar simple volume de autor, ci veritabile mărturii de identitate.

Prin scrisul său, profesoara de limba română reconstituie, cu migala unui etnograf și sensibilitatea unui poet, o lume rurală autentică, în care graiul, tradițiile și memoria colectivă pulsează viu. Macea, cu al său castel Csernovics – perla barocă a locului, ridicat în 1724 de o familie nobiliară a Imperiului Austriac – devine, sub pana autoarei, un spațiu viu al conștiinței românești, un univers în care trecutul respiră prin oameni, obiceiuri și cuvinte.

Cartea Cuvântul, ca bagaj local (Editura Gutenberg Univers, Arad, 2024), este o lucrare de o rară rafinare a gândului și a expresiei. Florica R. Cândea îl numește "documentar antropologic", dar dincolo de definiția academică se simte pasiunea unei autoare care a știut să asculte oamenii, să prindă din zbor vorbele lor și să le transforme în patrimoniu spiritual. E o carte pentru cititori, dar și pentru "potențialii etnologi, cercetători și istorici", cum o descrie autoarea însăși — o punte între graiuri "moștenite, împrumutate ori arhaic-regionalizate", între identitate și evoluție.

Coperta volumului e, de altfel, un manifest vizual: "pomul cunoașterii", simbol al continuității și al transmiterii — "inițierea pleacă de undeva, de la rădăcini, trunchi, flori și poame de roade". Exact așa e și opera Floricăi R. Cândea: un arbore solid al limbii și al spiritului românesc, crescut cu dragoste, răbdare și știință dintr-un pământ care vorbește.

După volumul "Cuvântul, ca bagaj local", care a deschis un drum unic în cercetarea felului în care limba se leagă de identitate, de emoție și de rădăcini, Florica R. Cândea revine cu o continuare firească, dar și surprinzătoare: "Bucătura, ca bagaj local". Dacă primul volum cartografia graiul, vorba și ritmul interior al comunității măcene, cel de-al doilea coboară în lumea aromelor, a obiceiurilor culinare și a gesturilor care, dincolo de hrană, devin formă de memorie și cultură.

Cele două volume se țin de mână printr-o idee profundă: tradițiile, vorbirea, hrana, gesturile și poveștile nu sunt doar amintiri frumoase sau relicve de muzeu — sunt forme vii de patrimoniu imaterial, expresii ale unei identități care merită nu doar păstrate, ci și trăite, în fiecare zi.

În "Bucătura, ca bagaj local", autoarea propune o incursiune amplă, savuroasă și atent documentată în ceea ce am putea numi memoria comunitară sedimentată în gesturi, arome și povești. Ea scrie despre mâncare nu doar ca despre o rețetă, ci ca despre un ritual — o formă de legătură între oameni, între generații, între lumea satului de ieri și prezentul mereu grăbit.

Cu o eleganță rară, Florica R. Cândea îmbină antropologia culturală, etnografia și studiile gastronomice într-o narațiune caldă, afectivă, în care fiecare preparat devine un capitol de istorie locală, fiecare gust – o amintire, fiecare poveste – un fir de legătură între trecut și viitor.

"Bucătura, ca bagaj local" e, în fond, o carte despre identitate prin simțuri: despre felul în care un sat se povestește prin gust, cum o limbă se lasă descoperită prin mirosul de pâine coaptă, cum memoria poate sta, uneori, într-o lingură de ciorbă.

Cu un stil rafinat, tandru și în același timp riguros, Florica R. Cândea nu doar scrie despre Macea — ea o reînvie, o pune la masă cu cititorul și o lasă să-și spună povestea.
În paginile sale, bucătăria devine poezie, iar tradiția – o formă de iubire transmisă prin gust.

Într-o lume în care satele dispar și graiul se pierde, Florica R. Cândea rămâne o arhivă vie de identitate, un glas care adună ecourile locului într-o simfonie a memoriei. Scrisul ei e un act de iubire față de obârșie — o lucrare de suflet, pentru suflete.

Daniela Gumann