14 mai – Umbrele care nu ne lasă să uităm

O zi care nu se cere sărbătorită, ci înțeleasă

Astăzi, România își pleacă fruntea. 14 mai, Ziua Națională de Cinstire a Martirilor din Temnițele Comuniste, nu este o simplă zi din calendar. Este o răscruce morală, un moment care ne cere nu aplauze, ci conștiință. Într-o societate unde memoria pare adesea selectivă, această zi rămâne o ancoră în istoria dureroasă a celor care au murit pentru ideile lor. Pentru demnitate. Pentru libertate.

Cei care au ales să nu se plece în fața regimului care a încercat să zdrobească spiritul românesc, au existat oameni care au spus "nu". Cu riscul vieții. În tăcerea groaznică a temnițelor comuniste, au rezistat. Nu pentru faimă, nu pentru funcții. Ci pentru adevăr. Astăzi, noi le rostim numele cu respect, dar știm că niciun cuvânt nu poate cuprinde suferința lor.

Avem libertate. Dar știm ce să facem cu ea?

Poate cea mai dureroasă întrebare a zilei de 14 mai este asta. Ce facem noi, cei liberi, cu libertatea primită? O folosim pentru a construi, sau o risipim în neîncredere, superficialitate și ură? Ne alegem conducători care cinstesc memoria lor, sau doar promisiuni goale?

Să alegem bine. E cea mai simplă formă de cinstire

Nu putem întoarce timpul. Dar putem alege. Să nu mai acceptăm minciuna. Să nu ne mai lăsăm manipulați. Să cerem adevăr, transparență și respect pentru istorie.

Alegerea binelui, în fiecare gest mic, este forma noastră de a le spune acelor martiri: "V-am înțeles. Și nu vom uita."

Daniela Gumann